Capra vecinului in varianta moderna, sibiana

Daca faci o ancheta, la intrebarea “care este cel mai cunoscut mezel romanesc?”, poate 9 romani din 10 vor spune salamul de Sibiu. Asa va fi gandit si un supermarket de pe la noi, acum 3 ani, cand a comandat fabricarea unui astfel de salam... in afara tarii. Din fericire, gestul a ramas fara consecinte grave (fiind aplicata reteta “ieftin si...bun”, nu a prins la clienti) si, in schimb, a trezit la realitate producatorii romani, care uitasera ca nu e suficient sa produci si chiar sa vinzi, mai trebuie sa si protejezi. Pe intelesul tuturor, orice natang poate sa desfaca in bucati si sa imite un Mercedes, apoi sa il fabrice in serie, numai ca nu il poate numi Mercedes!
Ca atare, cei 7 producatori de salam Sibiu au depus, prin Asociatia Romana a Carnii, dosarul de inregistrare a produsului ca indicatie geografica, iar OSIM a validat aceasta inregistrare, avand si confirmarea Ministerului Agriculturii. Dupa care urmeaza ca cererea sa fie inaintata de Romania la Bruxelles, pentru a obtine protectia UE. Nimeni nu urmareste scopuri meschine, exclusivitati, ci doar ca acest produs romanesc sa poata fi comercializat doar de romani, cu respectarea unor parametri stricti de calitate.
S-ar putea crede ca demersul acesta firesc a intrunit suportul unanim, al autoritatilor si industriei deopotriva. In buna parte asa este, cu exceptia firmei Scandia, care se agata ca inecatul de pai, de parca existenta sa ar depinde de blocarea inregistrarii! Motivul oficial este cel putin hilar, daca rezultatul nu ar fi trist: chipurile inregistrarea de catre Scandia a marcii “Sibiu” impiedica pe oricine sa mai foloseasca acest nume! Ne intrebam daca primarul Johannis a obtinut permisiunea Scandiei, sau face deja demersuri sa schimbe numele orasului?
Totusi, legea nefiind absurda (precum ar vrea domnii de la Scandia) si cerand ca astfel de rezervari sa priveasca produse identice, daca exista un risc de confuzie, Scandia, fara a se teme ca zgarie hartia, scrie negru pe alb ca produsele sale, conserve de carne, sunt ...similare cu salamul Sibiu. Cu alte cuvinte, suntem o natiune de idioti, care nu facem diferenta intre o conserva si un salam crud-uscat!
OSIM, normal, a respins astfel de argumente puerile, impreuna cu opozitia Scandia, dar aceasta din urma isi vede incapatanat de drum, cerand in tribunal anularea inregistrarii indicatiei geografice.
Firesc, se pune intrebarea, vorba poetului “ce-i mana pe ei in lupta”?
Banii? Sa incerce o firma (altfel, reputata) a stoarce bani de la producatorii de salam de Sibiu, pentru a...le permite, ceea ce, de altfel, nu le poate interzice? Probabil, cu ani in urma, cineva si-a facut astfel de iluzii, dar intre timp a devenit clar ca nu e rost de astfel de malai santajist.
Exclusivitatea? Scandia nu a produs, nu produce si nici nu credem ca intentioneaza sa fabrice salam Sibiu si, oricum, nu va putea avea monopolul.
Asa ca ramane doar...capra vecinului; daca eu nu pot, voi de ce sa puteti? De ce sa poata face niste producatori (de marca!) salam Sibiu, cand eu, chiar din Sibiu, nu fac asa ceva? Aceasta filozofie gaunoasa (sa nu-i zicem blestem) ne urmareste in continuare si explica multe din “succesele” romanilor.
Nu poti sa nu faci comparatia, din nou, cu ungurii care, iata, au cerut protectie la Bruxelles pentru un produs chiar...similar (nu conserve) si o vor obtine, chiar daca e vorba de un singur fabricant. La noi, in schimb, unde urmarim protejarea intregii industrii romanesti, nu a unei firme anume, se opune cu indarjirea disperarii un singur fabricant, care nici macar nu are tangenta cu produsul. Tot ceea ce va reusi (culmea, o stie la fel ca noi!) este doar o jalnica tergiversare, pentru ca esecul (din perspectiva sa) este sigur. Iar rezultatul, atat de trist, incat nu si-l poate pune in vitrina cu trofee...